In general, atitudinea populara fata de manipulare s-ar putea rezuma, mai in gluma – mai in serios, in formula-parafraza “manipulare,manipulare, dar s-o stim si noi”…

Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi… Indeosebi “marii consumatori”, dar mai ales “devoratorii” sunt veritabili “specialisti” in materie. Ei incearca sa ghiceasca “ce se ascunde in spatele” lucrurilor care se vad si se aud, al imaginilor si al cuvintelor, si cand e si cand nu e cazul: “stim ca suntem manipulati, tot timpul suntem manipulati, nici nu ne dam seama cat suntem de manipulati”.

La noi, sloganul s-a lansat chiar de catre mediile de informare sau mai ales de catre ele, la inceputul anilor `90. S-a vorbit atata de manipulare, incat ea a devenit aproape o componenta principala a imaginarului colectiv post-revolutionar.

Telespectatorii “avizati” cred ca citesc semnele intentiilor manipulatorii (pe care ei le dejoaca, desigur), nu numai in imaginile TV, ca atare, ci si in text, in comentariile redactorilor si ale invitatilor, in mimica, gesturile si inflexiunile vocilor prezentatorilor… (“ce privire avea!”, “cu ce ton a spus-o!”…). In discutiile de grup, mai ales cand vine vorba de prezentarea informatiilor despre un eveniment sau altul, se ajunge, invariabil, la constatarea “suntem manipulati, ce mai!”, “toti manipuleaza, toti dezinformeaza”, dar si la “nu ne (mai) pacalesc ei pe noi” (sau “nu cu una-cu doua”), “ne-am mai desteptat si noi” (reconfortanta senzatie).

Ceea ce intrevad telespectatorii “vigilenti” atunci cand vorbesc despre manipulare este o anumita “atitudine politica” a posturilor de televiziune, a presei in general, fie in plan intern, pe axa “putere- opozitie”, fie pe plan extern (“pro-americani” – “pro-europeni”). Din nou o constatare de loc neglijabila: publicul cunoscator este tot mai numeros si extins – un public interesat si cu mare expunere la informatii, cu spirit de discernamant, capabil de comparatii, cu abilitati
tot mai evidente de comunicare si de verbalizare, adica de exprimare a opiniilor.

Ceea ce nu inseamna ca publicul este imun la actiunile manipulatorii; totusi, constientizarea existentei fenomenului este un prim pas, important, chiar daca se limiteaza deocamdata la segmente relativ restranse (desi nu atat de restranse pe cat se crede). Cert este ca publicul trebuie “sa faca fata” unui numar tot mai mare de imagini, de reprezentari cumulate despre lume.

Problema care se pune este: cum sa invatam sa vedem, mai exact sa citim imaginile, in particular sa vizionam, sa citim… printre randuri?